POLITIC

Deşi nu mai este primar, Dorin Chirtoacă şi-a prezentat activitatea din zece ani de mandat

Deşi nu mai e primar, Dorin Chirtoacă nu renunţă la tradiţie. A ieşit astăzi în Scuarul Europei din Chişinău, unde şi-a prezentat raportul de activitate pentru 10 ani cât a fost la conducerea Primăriei Chişinău, aşa cum a făcut în fiecare an de mandat.

A enumerat, şi de această dată, mai multe realizări, printre care problemele rezolvate la staţia de epurare, parcul Valea Morilor, cele peste 200 de troleibuze noi şi câteva străzi reparate şi iluminate.

Nu a ezitat să facă, din nou, acuzaţii că a fost scos ilegal din primărie, că a fost vândut şi trădat, iar după arestul său ar mai fi fost şi turnat doar pentru a i se pune eticheta de hoţ şi pentru a-i pune în cârcă toate ilegalităţile.

Alte promisiuni nu a mai făcut, dar a declarat că predă ştafeta colegului său de partid, Valeriu Munteanu, care este candidatul liberalilor pentru alegerile locale anticipate din luna mai. La sfârşitul conferinţei, Chirtoacă a primit flori de la mai multe femei, inclusiv de la colegele sale din partid.