POLITIC

Deputatul socialist, Alexandr Nesterovschi cere pedepsirea unioniştilor din Bălţi care au arborat pe 1 decembrie drapelul României

Deputatul socialist, Alexandr Nesterovschi, este nemulţumit de gestul unioniştilor din Bălţi, care, pe 1 decembrie, au arborat tricolorul la monumentul lui Ştefan cel Mare din oraş.

Parlamentarul a depus chiar şi o plângere la Poliţie şi cere anchetarea celor au organizat manifestaţia dedicată Zilei Naţionale a României. Unioniştii spun că este o plângere neîntemeiată şi are ca scop dezbinarea societăţii.

Poliţia din Bălţi ne-a confirmat că a primit o plângere în care se cere investigarea organizatorilor manifestaţiei din centrul oraşului, fără să ofere însă mai multe detalii.

SERGIU BURLACU, consilier local, Bălţi: „Nu vom ceda presiunilor făcute de acest deputat socialist, ne vom apăra drepturile noastre naţionale prin toate instanţele, ba mai mult fac apel organul de poliţie şi conducerea inspectoratului de poliţie să nu cadă pradă presiunilor făcute de deputatul socialist şi camarila sa transpartinică creată ca şi majoritate parlamentară.”

MIHAI VERHOVESCHI, preşedintele Asociaţiei pentru Conservarea Patrimoniului Cultural, Bălţi: „Ce vreau să-i spun domnului Netserovschi, noi deja al treilea an organizăm această manifestaţie şi cât dumnealui a fost aici la primărie nu l-a deranjat. Ştefan cel Mare este declarat ca cel mai mare român şi nu văd eu niciun fel de profanare când la poalele acestui monument s-a înfăşurat tricolorul românesc.”

Deputatul PSRM, Alexandr Nesterovschi, nu a răspuns la telefon pentru a oferi un comentariu. Pe pagina sa de Facebook, parlamentarul a scris că, pe 1 decembrie, a depus o plângere la poliţie şi cere pedepsirea celor care au arborat tricolorul la monumentului lui Ştefan cel Mare.

„O mână de unionişti au desfăşurat o acţiune lângă monumentul lui Ştefan cel Mare, chiar în faţa Primăriei. Acţiunea este dedicată aşa-numitei "Zilei Naţionale a României". Totul este în cele mai bune tradiţii - imnul românesc, exclamaţii vesele, gen "Basarabia e România" şi aşa mai departe. Merită să ne amintim că iubita lor "unire" s-a încheiat doar prin răscoale”, susţine socialistul.

Menţionăm că pe 1 decembrie au avut loc manifestaţii omagiale cu prilejul Zilei Naţionale a României în zeci de localităţi din Republica Moldova, inclusiv în Chişinău, Soroca şi Bălţi.