POLITIC

Deputatul PMP Constantin Codreanu insistă să fie construite 14 poduri peste Prut

post-img

Deputatul PMP Constantin Codreanu, preşedinte al Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, a prezentat o declaraţie politică la tribuna Camerei Deputaţilor, cerând Guvernului României aducerea pe agenda discuţiilor dintre Bucureşti şi Chişinău a chestiunii refacerii a 14 poduri peste râul Prut, distruse de sovietici în 1944.

„Vineri, 1 decembrie, vom sărbători 99 de ani de la Marea Unire. Basarabia, chiar dacă a dat tonul reunirii cu patria mamă la 27 martie 1918, rămâne în afara graniţelor ţării. Râul Prut, peste care se aşternuse Cortina sovietică de fier, are acum o Cortină europeană de aur, pentru că şi astăzi, ca şi în trecut, numele râului Prut, este citit geopolitic drept Trup Rupt”, a afirmat parlamentarul român.

„Podurile peste Prut, dacă ne referim la organismul nostru naţional viu, sunt punctele de suturare, prin care cele două maluri comunică între ele, amintindu-ne că Prutul trebuie să ne unească, nu să ne separe.

Până la ocupaţia sovietică, în România, pe Prut, au existat 22 de poduri. Majoritatea au fost distruse de sovietici în 1944. Au supravieţuit doar două, feroviare, cele de la Fălciu — Cantemir şi de la Holboca (spre Nicolina) — Ungheni.

După instalarea sovieticilor în Basarabia au fost refăcute 4 poduri: Galaţi — Giurgiuleşti în 1949, Albiţa — Leuşeni în 1956 şi renovat în 1978, Oancea — Cahul în 1963, Sculeni — Sculeni în 1966. Acestora li s-au adăugat coronamentul barajului Stânca — Costeşti în 1978, şi podul de la Rădăuţi Prut — Lipcani în 2005, singurul refăcut după prăbuşirea URSS, cu sprijin financiar de la Bruxelles. Pentru cei 684 de kilometri de frontieră, România şi Republica Moldova au doar 8 puncte de trecere peste Prut, cu o medie de 85 de kilometri între ele, faţă de o medie de 31 de kilometri în perioada interbelică.

Din 22 de poduri peste Prut, în România interbelică, acum avem abia 8 puncte prin care Basarabia poate comunica cu restul României. 14 poduri din cele distruse de sovietici aşteaptă să fie refăcute. Refacerea lor este o formă de desovietizare şi de revenire la normal.

Reconstrucţia unui singur pod se ridică la o medie de circa 10 milioane de euro, sumă faţă de care pot exista variaţiuni în funcţie de parametrii tehnici din fiecare caz aparte. Ajutoarele financiare nerambursabile acordate Chişinăului de către Bucureşti ar fi fost suficiente pentru refacerea acestor 14 poduri, ca elemente strategice de interconexiune între cele două părţi încă separate ale naţiunii noastre.

De ani de zile trenează discuţiile privind refacerea podului de la Bumbăta, comuna Vetrişoaia — Leova, a podului din preajma localităţii basarabene Zagarancea, modernizarea podului de la Fălciu — Cantemir.

Cunoaştem că la Chişinău există un pod metalic, moştenit de la imperiul sovietic, având pe timpuri destinaţie militară şi putând fi asamblat timp de o săptămână în caz de invadare a României de către sovietici. Acest pod, păstrat în bune condiţii, ar putea fi utilizat acum pentru stabilirea unei noi interconexiuni între cele două maluri ale Prutului, pentru decongestionarea traficului tot mai intens de călători, mijloace de transport şi mărfuri”.

Deputatul Constantin Codreanu s-a adresat Guvernului de la Bucureşti: „Cer guvernului României ca la apropiata şedinţă comună cu guvernul de la Chişinău să aducă pe agenda bilaterală chestiunea refacerii celor 14 poduri, ca element strategic pentru refacerea unităţii distruse a naţiunii noastre. Privită realist şi pragmatic, Unirea înseamnă mai multe poduri peste Prut”.