POLITIC

Deputaţii au opinii diferite privind moţiunea de cenzură împotriva Guvernului

post-img

Opoziţia parlamentară susţine că prin prestaţia premierului Ion Chicu de la tribuna centrală a Parlamentului, Cabinetul de miniştri pe care-l conduce şi-a scurtat şi mai mult existenţa. Totodată, deputaţii din opoziţie afirmă că nu se dau bătuţi şi vor lupta mai departe. De partea cealaltă, reprezentanţii majorităţii afirmă că PAS şi Platforma DA au fost traşi pe sfoară, participând la un show regizat de partidele Şor şi Pro Moldova.

„Ion Chicu a arătat cea mai proastă prestaţie a unui demnitar de stat de la tribuna Parlamentului, un discurs arogant, şters, în care nu a spus nimic. Chiar şi după opt luni de zile acesta nu a reuşit decât, a încercat cel puţin, să spună minciuni despre Guvernul precedent din care cauză l-am şi oprit pentru că noi suntem deputaţi cumpătaţi, nu putem tolera şi nu vom tolera minciunile şi obrăznicia acestui prim-ministru. De asemenea, majoritate parlamentară s-a făcut de râs atunci când a tratat presa aşa cum a tratat-o, a întrerupt transmisiunea în direct, a blocat accesul jurnaliştilor în sală. Toată ţara a văzut ce s-a întâmplat şi de fapt ceea ce au văzut oameni i-a înrăit şi mai mult. Cred că după şedinţa de luni sfârşitul acestui Guvern e şi mai aproape”, a declarat deputatul PAS Radu Marian în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune.

Deputatul Platformei DA Liviu Vovc a precizat că formaţiunea pe care o reprezintă va lupta mai departe pentru demiterea Guvernului Chicu. În opinia acestuia, Guvernul Chicu este un guvern de campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din toamna acestui an.

„Moţiunea este o modalitate de a acţiona democratic şi Platforma DA a insistat pe această moţiune de mai mult de două luni. Este regretabil că abia acum la sfârşit de iulie a ajuns în Parlament pentru a fi dezbătută. Nicidecum nu a fost un eşec pentru că am putut vedea şi toată ţara a putut vedea în direct faţa adevărată a acestui Guvern. Totodată, s-a văzut faptul că o moţiune votată de 27 de deputaţi a adunat aproape jumătate din voturile Parlamentului, ceea ce înseamnă că acest Guvern a fost taxat şi îl taxăm în continuare pentru greşelile pe care le-a făcut”, a menţionat Liviu Vovc.

Sergiu Sârbu, deputat al Grupului parlamentar Pro Moldova susţine că Guvernul condus de către Ion Chicu va pica inevitabil. Totodată, prezenţa Guvernului în Parlament este un proces democratic şi un mecanism de control în sensul în care Ion Chicu refuză să se prezinte la raport în faţa deputaţilor.

Reprezentanţii majorităţii parlamentare susţin că Partidul Acţiune şi Solidaritate şi Partidul Platforma DA au jucat cartea Grupului Pro Moldova şi a Partidului Şor.

„După mine, în Parlamentul Republicii Moldova s-a desfăşurat un spectacol de prost gust regizat din timp. Regret că în acest spectacol s-au aventurat şi formaţiunile Platforma DA şi PAS. Nu pot să înţeleg cum deputaţii, colegii noştri spun ca domnul Chicu nu a vorbit nimic şi nu a făcut nimic fiindcă ei nu au ascultat ce vorbeşte Domnul Chicu. Aţi văzut şi dumneavoastră probabil şi toţi telespectatori au urmărit ce s-a produs luni în Parlament, doar şuieraturi, doar bătăi în masă, doar strigăte şi pe tot parcursul discursului premierului Chicu nimeni din ei nu a ascultat fiindcă nimeni nu era interesat de ce va vorbi domnul Chicu. Toţi erau interesaţi că această moţiune să treacă pentru ca acest Guvern să cadă”, a spus deputata PDM Svetlana Rotundu.