POLITIC

Deputat, despre numirea lui Pavel Filip în fruntea PD: „Sigur a meritat această promovare?”

post-img

Cei care l-au promovat pe democratul Pavel Filip în funcţia de preşedinte el Partidului Democrat, suferă de... miopie şi sunt rupţi de realitate. De această părere este deputatul Dumitru Alaiba, care se întreabă dacă fostul premier a meritat această promovare.

„Ce s-a întâmplat ieri? Colegii de partid l-au PROMOVAT pe Pavel Filip în funcţia de preşedinte de partid. Au votat unanim. O decizie asumată şi nimeni nu şi-a manifestat rezervele faţă de candidat. Pentru merite deosebite, în calitate de prim ministru, pentru instaurarea monopolurilor, pentru scheme şi arene, pentru complicitate în distrugerea democraţiei, pentru că a tăcut atunci când trebuia de strigat, pentru acoperirea actelor de corupţie, pentru izolarea ţării noastre, şi multe altele. Pavel Filip a fost promovat de colegii de partid.

Sigur a meritat această promovare? Deci, nu doar Plahotniuc acolo e rupt de realitate şi străin cu valorile democratice. Sunt mai mulţi, deci. Întreg PD-ul suferă de miopie.

Oamenilor corecţi din PD le dau un sfat. Fugiţi de acolo. Plecaţi cât mai repede. Ăştia sunt incurabili.

Pentru a merge înainte, trebuie să-ţi recunoşti greşelile din trecut. Asta purifică. Nu cu jumate de gură, nu voalat, ci sincer, să-ţi fie ruşine şi ţie. Şi să-ţi ceri scuze de la cei care au avut de suferit, pentru că ei există. Chiar şi eu pot produce o listă de nume. PD a eşuat o ultimă şansă de schimbare la faţă. Măcar logoul schimbaţi-l.

Opoziţia purifică, dragi democraţi. Dar pentru moment, nu prea daţi semne că doriţi o adevărată purificare. Vă pricepeţi doar la mimat. La mimat reforme, la mimat curăţarea internă”, a scris Alaiba pe pagina sa de Facebook.

Citeşte şi:

VIDEO. Congresul extraordinar al Partidului Democrat din Moldova. Pavel Filip a fost ales în fruntea PDM