POLITIC

Delegaţia Republicii Moldova în CUC este îngrijorată de utilizarea armelor de foc de către structurile transnistrene în Zona de Securitate

post-img

În adresa delegaţiei Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control (CUC) au parvenit mai multe plângeri din partea locuitorilor raioanelor Floreşti şi Soroca privind comportamentul agresiv al structurilor separatiste transnistrene.

Mai exact, în timpul pescuitului pe râul Nistru, aceştia ar fi tras mai multe focuri de armă în direcţia pescarilor, cu scopul de a-i intimida sau chiar reţine. Informaţiile se conţin într-o scrisoare a Comisiei, adresată tuturor membrilor CUC, inclusiv reprezentanţilor Ucrainei şi Misiunii OSCE.
 

În document este menţionat despre faptul că în luna februarie curent Kulikov N., inspectorul piscicol din raionul Camenca, a efectuat cinci împuşcături în direcţia pescarilor moldoveni. Mai târziu, în luna aprilie şi mai curent, a tras din nou pentru a-i obliga pe pescari să se îndrepte spre malul stâng al Nistrului.

Urmare celor întâmplate, autorităţile moldoveneşti au calificat aceste acţiuni drept o ”provocare şi destabilizare a situaţiei în Zona de Securitate”.

Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a diseminat o adresare (poate fi citită mai jos) către toate componentele CUC, în care îşi expune îngrijorarea privind utilizarea armelor de foc de către structurile transnistrene în Zona de Securitate.