Republica Moldova riscă să piardă 60 de milioane de euro din asistenţa financiară nerambursabilă în valoare de 100 milioane de euro acordată de România prin acordul semnat în 2010. Acest lucru se poate întâmpla dacă Guvernul de la Chişinău nu va semna până în luna aprilie, anul curent, protocolul adiţional prin care a fost prelungit şi extins acordul din 2010. Declaraţiile au fost făcute astăzi de către ambsadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniţă, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR Moldova.
„Protocolul şase este un act adiţional la acordul de grant de 100 de milioane, care va expira în luna aprilie, anul curent. Dacă nu este prelungită valabilitatea de implementare a proiectelor aflate în curs şi dacă nu găsim posibilitate de a finanţa alte proiecte din banii pe care încă îi avem la dispoziţie, există marele riscă să fie pierdute circa 60 de milioane de euro de către R. Moldova”, a explicat ambasdorul.
Daniel Ioniţă a subliniat că partea română a expediat la Chişinău acest protocol încă în luna noiembrie 2020. La acel moment exista Guvernul Chicu, care putea să semneze acest protocol, însă lucrurile s-au complicat şi mai mult când Ion Chicu a demisionat şi nu este clar dacă Guvernul interimar poate semnat respectivul protocol.
„Este un protocol inter-guvernamental. Noi am trimis acest protocol la începutul lunii noiembrie, să fim înţeleşi... Din câte ştiu, R. Moldova a intrat în statut de guvern interimar doar spre finalul lunii decembrie”, a declarat diplomatul.
Diplomatul a reamintin că există o sesizare la Curtea Constituţională prin care se va face claritate dacă guvernul interimar condus de Aureliu Ciocoi va putea semna tratate internaţionale.
„Depinde de interpretările pe care Curtea Constituţională le va oferi. Ştiu că este o sesizare în acest sens - în ce măsură un guvern interimar poate semna tratate? Există diferite interpretării, unii spun că acest protocol trebuie să treacă prin procedură parlamentară. În România, de exemplu, nu este nevoie de aceste proceduri dacă este vorba de primirea banilor din străinătate”, a menţionat Ioniţă.
Şeful misiunii diplomatice române a mai precizat că „protocolul şase îşi propune pe de o parte să prelungească cu încă cinci ani acordul de grant cu 100 de milioane, iar pe de altă parte să prelungească proiectele care sunt în curs de implementare, tocmai pentru a nu pierde banii deja alocaţi”.
„Protocolul respectiv vine să pună în plină conformitate angajamentele pe care R. Moldova şi le-a luat făţă de Uniunea Europeană prin acordul de asociere şi prin DCFTA cu proiectele pe care le finanţează România”, a mai declarat Daniel Ioniţă.