POLITIC

Curtea Constituţională s-a pronunţat pe marginea sistemului electoral după care se pot desfăşura alegerile parlamentare anticipate

post-img

Curtea Constituţională a interpretat prevederile articolului 72 alin. (3) lit. a) din Constituţie care se referă la modul de desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate.

Astfel judecătorii Înaltei Curţi au stabilit că în cazul în care alegerile parlamentare sunt anticipate şi se vor desfăşura mai devreme decât 12 luni de la ultima modificare a legislaţiei electorale, atunci scrutinul se va desfăşura după sistemul electoral vechi. În cazul în care alegerile se desfăşoară după 12 luni de la data publicării modificărilor în legislaţia electorală, atunci scrutinul se desfăşoară după noile reguli.

Amintim că  guvernarea PSRM-Blocul ACUM a anulat sistemul electoral mixt, introdus de  PDM în luna august 2019. Modificările legislative mai vizează îmbunătăţirea sistemului electoral proporţional, care a existat până în 2017, legat de modul de votare în diasporă, transparentizarea finanţării partidelor şi a campaniilor electorale, stabilirea unor proceduri clare şi transparente la întocmirea listelor de candidaţi.

Sesizarea a fost depusă de deputaţii Sergiu Litvinenco, Alexandru Slusari şi Vasile Bolea în luna octombrie 2019.