POLITIC

Curtea Constituţională a respins sesizarea lui Igor Dodon cu privire la participarea militarilor moldoveni la exerciţii în Ucraina

post-img

Curtea Cosntituţională a decis inadmisibilă sesizarea preşedintelui Igor Dodon cu privire la controlul constituţionalităţii Hotărârii Guvernului nr. 709 din 6 septembrie 2017, care se referă la participarea unui contingent de militari ai Armatei Naţionale la stagiul de instruire din Ucraina.

Autorul sesizării consideră că prevederile Hotărârii Guvernului nr. 709 din 6 septembrie 2017 sunt în dezacord cu dispoziţiile constituţionale.

Acesta mai susţine că prin aprobarea hotărârii contestate Guvernul şi-a depăşit competenţa, arogându-şi atribuţii delegate prin lege preşedintelui Republicii Moldova, încălcând astfel principiul separaţiei şi colaborării puterilor, garantat de art. 6 din Constituţie.

Curtea Constituţională subliniază faptul că din analiza atribuţiilor preşedintelui Republicii Moldova în domeniul apărării, prevăzute de Constituţie, nu reiese competenţa exclusivă a preşedintelui de a lua anumite decizii, aceasta fiind partajată cu Parlamentul, astfel şeful statului neavând discreţie totală în domeniul apărării. În mod similar, anumite competenţe stabilite de lege sunt partajate între preşedintele Republicii Moldova şi Guvern.

Hotărârea CC prevede şi  faptul că anume Guvernului îi revine obligaţia să întreprindă măsurile necesare pentru a asigura executarea tratatelor internaţionale.

Astfel, CC declară inadmisibilă sesizarea preşedintelui Republicii Moldova Igor Dodon, privind controlul constituţionalităţii Hotărârii Guvernului nr. 709 din 6 septembrie 2017 privind participarea unui contingent militar al Armatei Naţionale la stagiul de instruire din Ucraina. Decizia este definitivă şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

TVR MOLDOVA aminteşte că Igor Dodon le-a interzis militarilor moldoveni să participe la începutul lunii septembrie la stagiul de pregătire „Rapid Trident” din Ucraina.

Iar recent, şeful statului a ameninţat că va pedepsi militarii şi conducătorii acestora care au participat la aplicaţiile din ţara vecină, inclusiv prin retrogradări.