POLITIC

Constatările Misiunii Promo-LEX privind turul doi al alegerilor locale noi. Ce încălcări au fost depistate

post-img

Misiunea de Observare (MO) Promo-LEX prezintă principalele constatări cu privire la deschiderea şi închiderea secţiilor de votare (SV), votarea pe parcursul zilei alegerilor şi incidentele semnalate de observatori, în turul doi al alegerilor locale noi din 21 noiembrie (5 decembrie) 2021. Totodată, informăm despre rezultatele numărării rapide a voturilor, realizată de către MO Promo-LEX în cele 12 secţii de votare din 5 localităţi unde au fost desfăşurate alegeri pentru funcţia de primar. În fiecare secţie a activat câte un observator pe termen scurt (OTS) static.

Potrivit Hotărârii CEC nr. 170 din 23 noiembrie2021 turul doi al alegerilor urma să fie organizat în data de 5 decembrie, în 6 localităţi, inclusiv mun. Bălţi. Totuşi, în dimineaţa zilei alegerilor CEC a decis suspendarea desfăşurării turului doi de scrutin în circumscripţia electorală municipală Bălţi, în contextul procedurii de anulare a înregistrării unui concurent electoral.

MO Promo-LEX şi-a exprimat dezacordul faţă de acţiunile CEC, menţionând că legislaţia electorală nu prevede procedura de suspendare a desfăşurării turului doi de scrutin pe motivele indicate în hotărârea CEC.

Asociaţia Promo-LEX consideră că turul II al alegerilor urma să fie organizat în condiţiile art. 51. alin. 7 din Codul electoral, în buletinul de vot fiind aplicată ştampila cu menţiunea „Retras” în dreptul candidatului a cărui înregistrare a fost anulată.Observatorii Promo-LEX din cele patru echipe mobile care urmau să observe alegerile locale la Bălţi au confirmat că, cele 60 secţii de votare nu s-au deschis în ziua turului doi de scrutin.

În celelalte cinci localităţi, potrivit observatorilor, votarea a fost organizată eficient şi desfăşurată calm. Toate cele 12 SV monitorizate s-au deschis şi s-au închis regulamentar, iar procedurile de votare s-au desfăşurat cu respectarea măsurilor de protecţie COVID-19.

Pe parcursul zilei, MO Promo-LEX a constatat patru incidente, toate în circumscripţia Cupcini. Două dintre acestea se referă la deconectarea de scurtă durată a curentului electric, fapt ce a provocat disfuncţionalităţi nesemnificative în funcţionarea SIAS Alegeri (SV 16/9, 10 Edineţ, Cupcini).

Un incident ţine de probleme identificate în lista electorală (SV 16/9 Edineţ, Cupcini), iar altul – de acceptarea pe termen scurt a unui observator (BECS) fără legitimaţie. Toate aceste incidente au fost soluţionate în termene scurte. Închiderea SV observate s-a desfăşurat regulamentar. Numărarea voturilor de către organele electorale a fost, în general, rapidă şi calmă.

Tradiţional, MO Promo-LEX a efectuat şi la aceste alegeri numărarea în paralel a voturilor. Toate cele 12 procese verbale colectate au fost obţinute direct de la Birourile Electorale ale Secţiilor de Votare (BESV) observate. Constatările Promo-LEX confirmă rezultatele preliminare stabilite de Comisia Electorală Centrală.

Formula i=c+j nu a putut fi aplicată corect în cazul unui proces-verbal. În acest fel, au fost numărate greşit fie buletinele neutilizate şi anulate, fie semnăturile din listele electorale.