POLITIC

Consiliul Superior al Magistraturii a prelungit concursul pentru alegerea a doi magistraţi la Curtea Constituţională

Concursul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru desemnarea a doi judecători la Curtea Constituţională, va fi prelungit până pe 23 iulie, iar alegerea se va face pe 30 iulie. Între timp, instituţia urmează să elaboreze criteriile de selecţie a celor doi magistraţi.

La şedinţa CSM, fosta magistrată Domnica Manole, care candidează la funcţia de judecător constituţional, a cerut Consiliului Superior al Magistraturii să amâne examinarea acestui subiect, pentru ca societatea civilă să se pronunţe cu privire la candidaţii intraţi în concurs.
 
„Consiliul Superior al Magistraturii, doar joi seara, a publicat dosarele candidaţilor, deci prin urmare, societatea nu a avut timp suficient pentru a vedea cine sunt aceşti candidaţi, cât de mult corespund ei criteriului de a fi membri ai Curţii Constituţionale”, a declarat Domnica Manole.
 
Dosarele persoanelor înscrise în cursă vor fi analizate de membrii CSM pe 30 iulie, când se vor întruni în şedinţă pentru a desemna doi magistraţi la Curtea Constituţională. Această decizie l-a nemulţumit pe Teodor Cârnaţ care, de asemenea, candidează la funcţia de judecător constituţional.
 
„Din punctul meu de vedere, aceasta nu este în conformitate cu legea, intră în contradicţie cu principiile concurenţei, deoarece au fost anumite condiţii, până pe data de 11 am depus dosarele, eu eram de părere că astăzi CSM trebuie să desfăşoare concursul pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională. În caz contrar vom avea dubii referitor la respectarea legii din partea CSM-ului”, a spus profesorul universitar Teodor Cârnaţ.
 
În aceasta dimineaţă, premierul Maia Sandu a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să aleagă exclusiv persoane care nu sunt compromise pentru funcţiile de judecători ai Curţii Constituţionale.
 
„Instituţia Curţii Constituţionale, compromisă într-un mod fără precedent, are nevoie de o reabilitare în faţa cetăţenilor, a societăţii şi a partenerilor externi. Persoanele care se fac vinovate de numeroase condamnări la CEDO, care au executat nestingherit comenzile politice ale fostului regim, care au emis acte ilegale sau care nu îşi pot justifica averile, nu pot nicidecum reface încrederea în Curtea Constituţională”, se arată în mesajul premierului Maia Sandu.
 
Pentru cele două funcţii vacante la Curtea Constituţională, s-au înscris la concursul organizat de CSM 14 persoane. Curtea Constituţională este formată din şase judecători, numiţi pentru un mandat de şase ani. Doi judecători sunt desemnaţi de Parlament, doi de Guvern şi doi de Consiliul Superior al Magistraturii.