POLITIC

Comisia Juridică va elabora un proiect de modificare a Constituţiei

Judecătorii ar putea fi aleşi direct de către popor. Parlamentul a împuternicit astăzi comisia juridică a Legislativului să elaboreze proiectul de modificare a Constituţiei, astfel încât judecătorii să nu mai fie numiţi de preşedintele ţării la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, ci să fie alesi prin vot direct. Opoziţia califică proiectul guvernării drept unul populist, menit să le aducă democraţilor capital politic la scrutinul din februarie 2019.

Potrivit hotărârii adoptate astăzi, comisia juridică a Parlamentului urmează să prezinte în termen de 30 de zile proiectul de modificare a legii supreme, astfel încât judecătorii să fie aleşi direct de către popor. Opoziţia a calificat proiectul drept o nouă tentativă a guvernării de a corupe alegătorii.

De cealaltă parte, autorii proiectului spun că această practică este preluată din Statele Unite ale Americii şi vine să combată lipsa de independenţă a  judecătorilor. 

Potrivit legii, după înregistrearea proiectului în Parlament, documentul urmează să fie avizat de Curtea Constituţională. Abia după şase luni poate fi supus dezbaterilor în plen. Opoziţia spune că ideea nu va avea sorţi de izbândă, întrucât actuala guvernare nu are suficient timp la dispoziţie pentru a o pune în aplicare.

În prezent, potrivit constituţiei, judecătorii instanţelor judecătoreşti sunt numiţi de către preşedintele Republicii Moldova la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii.