POLITIC

Chişinăul solicită includerea subiectului scoaterii trupelor militare străine pe agenda ONU

post-img

Autorităţile Republicii Moldova au solicitat Organizaţiei Naţiunilor Unite să includă subiectul scoaterii trupelor militare străine de pe teritoriul ţării, pe agenda celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, care se va desfăşura la începutul lunii viitoare.

 Anunţul a fost făcut de către preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, transmite IPN.

„De 25 de ani, sub pretextul unei misiuni de pacificatori, Federaţia Rusă ne intimidează, ţinând ilegal pe teritoriul ţării noastre trupe, muniţii şi armament. La sfârşitul sesiunii, Parlamentul a adoptat o Declaraţie prin care a solicitat retragerea acestora şi respectarea neutralităţii şi statalităţii Republicii Moldova. Nu a fost un simplu document. Vom continua să facem totul pentru reintegrarea teritoriului”, a scris Candu pe Facebook.

În Declaraţia adoptată de Parlament se precizează că staţionarea continuă a trupelor Federaţiei Ruse şi întărirea prezenţei militare a acestora în partea de est a ţării constituie încălcări ale prevederilor constituţionale, în special privind independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială şi neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, precum şi în ceea ce priveşte dreptul internaţional. De asemenea, s-a făcut apel către Federaţia Rusă să reia şi să finalizeze procesul de retragere a trupelor sale, precum şi să-şi retragă muniţiile, armele şi echipamentul militar de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu principiile relevante ale dreptului internaţional şi angajamentele sale internaţionale.