POLITIC

Chiril Moţpan: Securitatea naţională în pericol, negocieri secrete cu PDM

post-img

Chiril Moţpan, preşedintele Comisiei parlamentare securitate, apărare si ordine publică, afirmă că demisia Guvernului Sandu ar genera pericole pentru securitatea naţională şi regională şi că preşedintele Igor Dodon ar negocia în secret cu reprezentanţii Partidului Democrat în vederea formării unui nou guvern. Deputatul a lansat afirmaţiile pe o reţea de socializare şi spune că se bazează pe datele obţinute „din surse confidenţiale”.


„Eventuala cădere a Guvernului Sandu va conduce în mod obligator la schimbarea regimului politic în Republica Moldova, care, la rândul său, trebuie privită şi ca o ameninţare serioasă pentru securitatea Republicii Moldova şi pentru securitatea regională. Despre aceasta vorbeşte informaţia obţinută din surse confidenţiale care arată că preşedintele Dodon se află în negocieri secrete cu reprezentanţii PD la care se discută partajarea instituţiilor statului, inclusiv cele care nu pot fi partajate politic. Din punctul meu de vedere, revenirea la guvernare a structurilor mafiote ale PD, îngemănate cu interesele economice şi geopolitice ale preşedintelui Dodon, ar pune în pericol securitatea statului Republica Moldova, dar şi cea regionala. Şi acest lucru se poate produce prin relansarea activităţii schemelor criminale de îmbogăţire ilicită, expansiunea serviciilor secrete ruseşti în spaţiul dintre Nistru şi Prut. Nu putem exclude şi interesele obscure ale unor reprezentanţi ai acestor partide de a prelua sub control instituţiile strategice ale statului, în primul rând, Aeroportul Internaţional Chişinău, dar şi cel de la Mărculeşti”, scrie Chiril Moţpan.

Cu referire la aceleaşi surse, deputatul PPDA afirmă că marţi, 12 noiembrie, şeful statului va demite actualul Guvern după un ultimatum care va fi înaintat astăzi, 11 noiembrie. „ Igor Dodon va adresa conducerii blocului ACUM mesajul că unica posibilitate de a soluţiona criza şi de a nu demite demisia Guvernului este retragerea iniţiativei Maiei Sandu de asumare a răspunderii pentru modificările la Legea procuraturii. Dodon va acorda termen blocului ACUM până marţi. Acelaşi mesaj va fi transmis luni şi ambasadorului SUA, căruia Dodon îi va da asigurări că va promova în continuare o politica neagresivă în raport cu Occidentul, dar şi va aprofunda relaţiile”, precizează Chiril Moţpan.

În acest context, „Dodon deja a iniţiat discuţii secrete cu PD în vederea creării unei coaliţii formale sau neformale, în particular despre votarea unui guvern minoritar. El insistă ca Ion Chicu, consilier prezidenţial, fost ministru al finanţelor, sa fie prim-ministru. Dodon este dispus sa acorde PD funcţii de miniştri, cu excepţia următoarelor ministere care vor fi ale PSRM: MAI (îl propune pe Gheorghe Cavcaliuc); MAEIE; Ministerul Finanţelor; Ministerul Apărării; Vicepremier pentru reintegrare; SIS; Procuratura. În discuţiile secrete cu PD, Igor Dodon promite că va închide toate dosarele penale ale democraţilor şi le va asigura garanţii în acest sens. De asemenea, se discută despre pregătirea materialelor compromiţătoare la adresa lui Andrei Năstase şi Maia Sandu, ca aceştia să nu mai poată reveni la rolul lor de lideri ai protestelor stradale, dar şi în politică în general”, scrie preşedintele Comisiei securitate, apărare si ordine publică pe reţelele de socializare.

Anterior, deputaţi din fracţiunile PSRM şi ACUM şi-au anunţat disponibilitatea să poarte negocieri, în week-endul trecut, cu scopul de a identifica soluţii pentru criza generată de iniţiativa Guvernului Sandu de asumare a răspunderii privind modificarea Legii procuraturii, însă în spaţiul public nu au apărut confirmări în acest sens.