POLITIC

CEC anunţă data şedinţei la care va lua act de hotărârea de invalidare a alegerilor

post-img

Comisia Electorală Centrală se va întruni în şedinţă vineri, 29 iunie, începând cu ora 14.00, pentru a lua act de hotărârea Judecătoriei Chişinău din 19 iunie, care a devenit irevocabilă prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 25 iunie, prin care nu s-a confirmat legalitatea alegerilor locale noi din 20 mai (turul I) şi 3 iunie (turul II) pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, transmite IPN.

CEC menţionează într-un comunicat de presă că şedinţa va fi convocată vineri din considerentul că o parte din membrii Comisiei se află în deplasări de serviciu, iar alţii sunt în concediu.

Luni seara, 25 iunie, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut în vigoare deciziile Curţii de Apel Chişinău şi Judecătoriei municipiului Chişinău de invalidare a alegerilor locale noi ale primarului de Chişinău. Susţinătorii primarului ales, Andrei Năstase, organizează proteste.