POLITIC

CEC a stabilit cuantumul subvenţiilor acordate partidelor în primele două luni ale anului

post-img

Comisia Electorală Centrală a stabilit cuantumul subvenţiilor de la bugetul de stat acordate pentru două luni ale anului 2019 partidelor politice conform performanţelor obţinute la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 şi pentru şase luni conform performanţelor obţinute la alegerile locale generale din 14 iunie 2015. Cuantumul subvenţiei lunare pentru fiecare vot valabil exprimat acordat partidelor politice în cadrul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2014 este de 0,88 lei, iar pentru fiecare vot valabil exprimat la alegerile locale generale din 14 iunie 2015 este de 0,37 lei.

Cuantumul subvenţiilor pentru celelalte zece luni ale anului se vor stabili conform performanţelor obţinute la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 şi pentru alte şase luni conform performanţelor la alegerile locale generale din iunie 2019.

Cuantumul subvenţiilor se distribuie astfel: 40% – în conformitate cu performanţele obţinute în alegerile parlamentare; 40% – în urma analizei performanţelor obţinute în alegerile locale generale; 10% – pentru respectarea cotei de cel puţin 40% de candidaţi femei din numărul total al candidaţilor înaintaţi în circumscripţiile uninominale în alegerile parlamentare. La fel, 5% – se acordă în conformitate cu numărul de femei alese efectiv în funcţia de deputat pe circumscripţii uninominale şi 5% – conform numărului de tineri aleşi efectiv în cadrul alegerilor parlamentare şi locale generale.

De la bugetul de stat, Comisiei Electorale Centrale i-a fost alocată pentru finanţarea partidelor politice suma de 40 de milioane de lei. Subvenţiile alocate de la bugetul de stat vor fi virate în conturile bancare, special create în acest sens, deschise de către partidele politice. Subvenţiile se transferă partidelor politice lunar.

Potrivit hotărârii CEC, 19 partide vor primi subvenţii pentru două luni în conformitate cu rezultatele obţinute la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014, suma alocată fiind de aproape 2,5 milioane de lei. Totodată, 22 de partide vor primi subvenţii pentru şase luni în conformitate cu rezultatele obţinute la alegerile locale generale din iunie 2015, suma alocată fiind de aproape 7,3 milioane de lei.