POLITIC

CEC a respins contestaţia medicului Mihai Stratulat, căruia i-a fost refuzată candidatura la alegerile parlamentare

post-img

Comisia Electorală Centrală a examinat repetat astăzi contestaţia depusă de către medicul Mihai Stratulat, referitor la decizia CECE de a-i fi respinsă candidatura la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 pe o circumscripţie uninominală.

Astfel, CEC a respins contestaţia medicului. Decizia a fost aprobată cu 5 voturi pentru şi un vot abţinere. Astfel a fost menţinută decizia Consiliul Electoral al Circumscripţiei Electorale (CECE) nr. 26 de respingere a candidaturii lui Stratulat în calitate de deputat în Parlament.

Amintim că, candidatura medicului Mihai Stratulat la alegerile parlamentare pe circumscripţia uninominală nr. 26 a fost respinsă de către Consiliul Electoral al Circumscripţiei Electorale (CECE) nr. 26,. Potrivit CEC, în listele de subscripţie au fost depistate 239 de erori, respectiv 239 de semnături din cele 697 prezentate au fost declarate nule. Pentru înregistrarea concurentului sunt necesare cel puţin 500 de semnături.

Medicul Mihai Stratulat a anunţat atunci că nu va renunţa şi că va începe să strângă din nou semnături.