POLITIC

Ce spun experţii despre sesizarea depusă de preşedintele Igor Dodon la Curtea Constituţională

post-img

Preşedintele Igor Dodon i-a transmis Curţii Constituţionale o sesizare în care îi solicită opinia dacă este obligat sau nu să propună un candidat la funcţia de prim-ministru în condiţiile în care Parlamentul este nefuncţional. Experţii constituţionalişti au păreri împărţite în această privinţă.

În conformitate cu prevederile Constituţiei, Parlamentul este dizolvat dacă în decurs de 3 luni nu votează Guvernul. În acelaşi timp, consilierul juridic al şefului statului, Maxim Lebedinschi, cel care a depus sesizarea la Curte, menţionează că în conformitate cu normele Constituţiei, în decursul celor trei luni, preşedintele trebuie să propună candidaţi la funcţia de prim-ministru, notează radiochisinau.md.

Preşedinţia aşteaptă o clarificare dacă şeful statului este obligat să propună un candidat la funcţia de premier în condiţiile în care Parlamentul este nefuncţional.

Maxim Lebedinschi susţine că în cazul în care Curtea va spune că preşedintele este obligat să demareze procedura indiferent de capacitatea de exerciţiu a Parlamentului, se va începe procedura de consultare a fracţiunilor cu desemnarea în continuare a candidaturii la funcţia de prim-ministru. În cazul în care Curtea va spune că atâta timp cât Parlamentul este incapabil de a-şi exercita atribuţiile, preşedintele îşi va rezerva dreptul de a nu propune candidaţi la funcţia de premier.

Părerile constituţionaliştilor sunt împărţite. În condiţiile în care Parlamentul este nefuncţional, preşedintele nu trebuie să propună candidaturi la funcţia de prim-ministru, susţine fostul judecător la Curtea Constituţională, Victor Puşcaş.

Potrivit lui, şeful statului poate propune doar după consultarea fracţiunilor parlamentare, dar când este funcţional Parlamentul. Dacă organele de lucru ale Parlamentului nu vor fi formate, apare criza politică şi are ca urmare dizolvarea Legislativului.

Pe de altă parte, un alt fost judecător, Nicolae Osmochescu, este de părere că şeful statului este obligat să îndeplinească şi procedura de propunere a candidatului sau candidaţilor la funcţia de prim-ministru înainte de a dizolva Parlamentul.

Nicolae Osmochescu susţine că preşedintele ţării este obligat să propună o candidatură după consultarea cu fracţiunile parlamentare, după cum este stipulat expres în art. 85 din Constituţie. Dacă Parlamentul nu va fi funcţional, această propunere nu va avea efecte şi atunci intervine faza de declarare a alegerilor anticipate.

Amintim că Parlamentul format în urma alegerilor din 24 februarie s-a întrunit o singură dată – în şedinţa de constituire, acum o lună. Şedinţa nu a fost continuată pe motiv că nu există o majoritate care să aleagă organele de lucru ale Parlamentului, fără de care nu poate fi desfăşurat exerciţiul legislativ.