POLITIC

Câţiva deputaţi vor să-l demită pe şeful Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal. Motivul

post-img

Deputatul fracţiunii PAS Dumitru Alaiba anunţă pe o reţea de socializare că în fracţiunea sa se vorbeşte despre intenţia de a-l demite pe şeful Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

Alaiba a declarat că vor propune acest subiect în Parlament, deoarece conform legii, demiterea lui poate fi iniţiată de o fracţiune parlamentară, sau de un grup de 15 deputaţi.

Deputatul enumeră şi câteva motive, dar spune că sunt mult mai multe:

 - inacţiunea centrului în cazul magazinelor sociale ale lui Şor, în pofida sesizărilor şi solicitărilor din societate;

- inacţiunea centrului când PD abuza grosolan de registrele populaţiei. 

- abuzurile comise împotriva libertăţii presei şi complicitatea în limitarea transparenţei şi a accesului la informaţie. 

„Pe de o parte, datele personale au fost transformate în armă politică, viaţa privată nefiind protejată eficient, iar pe de altă parte pretextul protejării datelor cu caracter personal a fost utilizat activ pentru a limita transparenţa şi accesul la informaţie”, scrie Dumitru Alaiba în postarea sa.