POLITIC

Cât au cheltuit partidele politice parlamentare pentru presă şi promovare în anul 2019

post-img

Partidul Socialiştilor (PSRM) a avut cele mai multe cheltuieli pentru presă şi materiale promoţionale, pe parcursul anului trecut, din subvenţiile primite de la stat, în comparaţie cu alte partide parlamentare. Cele mai mici cheltuieli la acest capitol le-a înregistrat Partidul Democrat (PD).

Sumele alocate promovării formaţiunii din alte surse de venit decât bugetul public le-au depăşit cu mult, însă, pe cele ale socialiştilor, arată rapoartele financiare analizate de Media Azi.
 
Potrivit documentelor disponibile pe site-ul Comisiei Electorale Centrale, PSRM a obţinut cei mai mulţi bani de la stat în anul 2019 – peste 8,6 milioane de lei. Formaţiunea a avut şi cele mai mari cheltuieli pentru presă şi promovare din această sursă – peste 3 milioane de lei. Totodată, din alte surse de venit, în prima jumătate a anului trecut partidul a cheltuit în jur de 225 de mii de lei pentru media şi alte materiale promoţionale. Documentele pentru al doilea semestru al anului privind alte surse de finanţare decât cele provenite din bugetul public nu au fost făcute publice deocamdată.

Pe locul doi la capitolul subvenţiilor din partea statului s-a situat PD, căruia i-au revenit peste 6,5 milioane de lei, dar care a cheltuit cel mai puţin din aceşti bani pentru presă - doar peste 8.000 de lei. Pentru aceeaşi categorie, dar din alte surse de finanţare, Partidul Democrat a alocat în primul semestru din 2019 o sumă de circa trei ori mai mare decât volumul subvenţiilor de stat – circa 18 milioane de lei.

Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) i s-au virat în cont peste 3,2 milioane de lei din bugetul de stat, dintre care formaţiunea a cheltuit pentru mass-media şi promovare aproape 100 de mii de lei. Din alte surse de venit, în prima jumătate a anului trecut PAS a alocat circa 42  de mii de lei pentru acelaşi scop.

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr (PPDA) a obţinut subvenţii de aproape 2,5 milioane de lei, iar pentru promovare şi media a alocat 173 de mii de lei din această sumă. În primele şase luni din 2019, din alte surse de finanţare PPDA a cheltuit aproape 4 mii de lei cu aceeaşi destinaţie.
 
Partidul Politic Şor,  la rândul său, din 1,7 milioane de lei oferiţi din buget, a întrebuinţat pentru presă şi promovare doar 56 de mii de lei. Raportul financiar pentru primul semestru al anului trecut arată că formaţiunea a cheltuit din alte surse, dar cu acelaşi scop,  o sumă puţin mai mică decât subvenţiile primite de la stat pentru tot anul – aproape 1,6 milioane de lei.

Experţii Promo-Lex semnalează că, în ce priveşte cheltuielile partidelor politice atât pe parcursul anului, cât şi în timpul campaniilor electorale din 2019, formaţiunile nu au fost suficient de transparente, raportând „cheltuieli mici comparativ cu preţurile de pe piaţă, inclusiv pentru publicitatea promoţională ce ţine de pliante, broşuri, presă scrisă”. „Estimările noastre au fost mai mari”, a precizat pentru Media Azi Cornelia Călin, analistă a finanţelor partidelor politice din cadrul asociaţiei.

Potrivit ei, noile modificări legislative prevăd publicarea diferenţiată a cheltuielilor pentru presă şi materiale promoţionale, astfel încât să fie clar unde se duc banii. În raportul anual al finanţării partidelor pentru anul 2019, care trebuie prezentat CEC-ului până  la data de 31 martie 2020, datele se vor afişa segregat. „Partidele vor fi obligate să raporteze atât pentru presă, cât şi pentru publicitate la TV, internet etc, adică aşa cum o fac şi în campaniile electorale”, a explicat Cornelia Călin.

O altă noutate este faptul că partidele vor trebui să raporteze datele în format electronic.