POLITIC

Candidatul PLDM Anatolie Postolachi a fost înregistrat în cursa electorală pentru alegerile din circumscripţia nr. 38, Hînceşti.

Candidatul PLDM, Anatolie Postolachi, a fost înregistrat oficial în cursa electorală pentru alegerile parlamentarele noi din circumscripţia nr. 38 din Hînceşti.

Decizia a fost luată astăzi, de către Consiliul electoral al circumscripţiei electorale uninominale.

Anatolie Postolachi este al şaptelea candidat înscris în cursa pentru fotoliu de deputat. Până astăzi au fost înregistraţi democratul Ion Mereuţă, socialistul Ştefan Gaţcan, reprezentanta PAS - Olesea Stamate, candidatul Partidului Şor - Vitalie Balinschi, Dorin Chirtoacă, din partea Blocului Electoral Unirea şi candidatul independent - Gricore Cobzac.

Alegerile parlamentare la Hînceşti, vor avea loc pe 15 martie. Funcţia de deputat a rămas vacantă după ce Alexandru Botnari şi-a dat demisia.