POLITIC

CALM cere stoparea presiunilor asupra APL şi neimplicarea organelor de control ale statului în campania electorală

post-img

În cadrul Biroului Executiv al CALM, întrunit în şedinţă extraordinară la 31 mai, curent, primari de sate, comune, oraşe şi municipii au adoptat un APEL, în legătură cu adresările mai multor primari şi reprezentanţi ai APL, din diverse regiuni ale Republicii Moldova, privind iniţierea din partea organelor de anchetă şi control a unor controale inopinate, inclusiv la indicaţia unor deputaţi, concurenţi electorali, potrivit unui comunicat CALM.

În APEL, aleşii locali îşi exprimă profunda îngrijorare şi indignare faţă de acţiunile unor autorităţi ale statului din domeniul ordinii de drept şi controlului financiar care, în perioada electorală, au iniţiat şi realizează o serie de controale la indicaţia unor concurenţi electorali, în privinţa deja a zeci de primari/APL. În special, semnatarii APELULUI se referă la acţiunile recente din partea organelor din subordinea MAI, CNA, Ministerul Finanţelor/Inspecţiei financiare etc.

CALM reaminteşte că APL sunt cea mai transparentă şi unica instituţie publică din stat care beneficiază de cea mai înaltă încredere din partea cetăţenilor. „APL nici într-un caz nu li este teamă şi întotdeauna au fost deschise pentru colaborare cu organele de control ale statului. Însă, acest control trebuie să fie realizat în termenele şi limitele legii, cu un scop bine stabilit, conform unor proceduri prestabilite şi foarte clar reglementate. Nici de cum controlul respectiv nu trebuie să fie unul selectiv, abuziv şi să urmărească scopul de a intimida sau bloca activitatea APL. Cu atât mai mult că astfel de controale NU pot avea loc în perioada electorală şi la indicaţia unor concurenţi electorali”, se menţionează în document.

Reieşind din faptul că aleşii locali atestă noi derapaje antidemocratice din partea instituţiilor statului, constatând că acestea devin iarăşi un instrument în lupta cu primarii incomozi, în APELul CALM se solicită:

Includerea acestui subiect pe agenda Consiliului Suprem de Securitate; stoparea tuturor acţiunilor de intimidare şi presiune asupra primarilor şi administraţiei publice locale; suspendarea imediată a tuturor controalelor până la finalizarea campaniei electorale, inclusiv a celor iniţiate la indicaţia unor concurenţi electorali; distanţarea şi condamnarea de către concurenţii electorali a unor asemenea acţiuni abuzive din partea instituţiilor statului; monitorizarea de către Consiliul Europei şi partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova a cazurilor respective, dar şi a respectării angajamentelor internaţionale ale R. Moldova în domeniul democraţiei locale; revizuirea, de către viitorul Guvern şi Parlament a cadrului legal respectiv, în vederea excluderii posibilităţilor de a crea premise pentru astfel de abuzuri şi presiuni asupra APL, inclusiv în campania electorală etc.

APEL-ul CALM a fost expediat Preşedintelui Republicii Moldova; Guvernului Republicii Moldova; Comisiei electorale centrale; Consiliului Europei; Procurorului General al Republicii Moldova; Concurenţilor electorali; Mass-mediei şi societăţii civile din Republica Moldova.