Călin Popescu-Tăriceanu şi alţi membri ai ALDE au demisionat din formaţiunea politică, potrivit unui comunicat remis presei luni seara de ALDE. Demisiile sunt motivate de pregătirile pentru fuziunea partidului cu Pro România.
Conducerea ALDE a aprobat, în 8 octombrie, protocolului de fuziune între ALDE şi PRO România. Hotărârea urmează să fie validată la Congresul extraordinar care va avea loc în data de 8 noiembrie.
„Procedurile pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 6 decembrie prevăd ca termen de depunere a listelor la alegerile parlamentare data de 22 octombrie. Prevederile legale în cazul fuziunii a două partide obligă ALDE şi PRO România să candideze pe o listă comună, iar hotărârea Delegaţiei Permanente a ALDE de a aproba fuziunea cu PRO România implică obligaţia tuturor candidaţilor la alegerile parlamentare să candideze pe lista PRO România. Acest lucru presupune asumarea inclusiv a calităţii de membru de partid PRO România. Această obligatie revine tuturor membrilor ALDE care urmează să candideze la alegerile parlamentare şi îl vizează inclusiv pe preşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu”, se arată în comunicat.