POLITIC

Blocul ACUM va depune moţiune de cenzură împotriva unui ministru din Guvernul Chicu

post-img

Deputaţii din fracţiunile Blocului ACUM vor înainta mâine o moţiune de cenzură împotriva unui ministru din Guvernul Chicu. Este vorba despre ministrul Apărării, Victor Gaiciuc.

Anunţul a fost făcut de către deputatul Mihai Popşoi, la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.

Potrivit lui Mihai Popşoi, motiv pentru înaintarea moţiunii de cenzură împotriva ministrului Apărării este o declaraţie făcută de către Victor Gaiciuc, în care acesta i-a numit pe luptătorii din Donbas „eroi”. 

„Şi-a dat pe faţă faptul că împărtăşeşte valorile luptătorilor din Donbas, pe care-i consideră eroi”, a spus Popşoi.

Întrebat dacă democraţii vor susţine această moţiune, deputatul Vladimir Cebotari, prezent şi el în studioul TV8, a spus că mai întâi trebuie să se consulte cu colegii din fracţiune pentru a putea oferi un răspuns concret, dar, în opinia lui, această decizie a Blocului ACUM este incorectă, or, despre declaraţia lui Gaiciuc se ştia încă în perioada când ACUM şi PSRM se aflau într-o majoritate.

La rândul său, Mihai Popşoi a spus că cei din Blocul ACUM au aflat despre această declaraţie a noului ministru al Apărării, după învestirea lui în funcţie.

Declaraţia scandaloasă a lui Victor Gaiciuc a fost făcută acum aproximativ un an, în cadrul unui eveniment de la Academia de Ştiinţe.