POLITIC

Avizul Comisiei de la Veneţia cu privire la modificarea sistemului electoral, ignorat de autorităţi

Deşi Comisia de la Veneţia a criticat, în mod repetat, guvernarea de la Chişinău pentru modificarea legislaţiei electorale, preşedintele Legislativului, Andrian Candu, spune că alegerile parlamentare din acest an vor avea loc în baza sistemului mixt de vot.

Candu susţine că cele mai multe dintre recomandările experţilor Comisiei de la Veneţia au fost respectate, iar consensul larg în privinţa acestui subiect, cerut insistent de europeni, este imposibil de realizat.

Într-un nou aviz al Comisiei de la Veneţia, făcut public la începutul săptămânii, experţii europeni vorbesc, înca o dată, despre noul sistem de vot din Republica Moldova ca despre un mecanism care ar favoriza accederea la putere a unor candidaţi influenţaţi de oameni de afaceri. Experţi europeni se arată nemulţumiţi de lipsa unui consens larg atunci când s-a trecut la noul sistem electoral.
 
Deşi oficialii europeni critică modificarea legislaţiei electorale în actualul context politic, guvernarea de la Chişinău spune că nu renunţă la ideea sistemului mixt de vot.
 
Printre recomandările Comisiei de la Veneţia se regăseşte şi necesitatea micşorării pragului electoral. În prezent, pragul electoral este de 6%, pentru partide, şi 8% pentru blocurile electorale.