POLITIC

Autorităţile de la Chişinău, încrezătoare în sprijinul politic şi financiar din partea UE

post-img

Autorităţile Republicii Moldova sunt încrezătoare în "sprijinul politic şi economic oferit în continuare din partea Uniunii Europene".

Potrivit agenţiei INFOTAG, declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele Partidului Democrat, Sergiu Sîrbu. El a spus că săptămâna trecută a fost în Parlamentul European, unde s-au desfăşurat audieri cu privire la situaţia din Republica Moldova.

"Nu există vreo nouă decizie a Comisiei Europene privind suspendarea asistenţei macrofinanciare pentru Moldova. Nu există absolut nicio decizie. Comisia Europeană continuă să studieze îndeplinirea condiţiilor. Este absolut sigur că aceşti bani vor ajunge în Moldova. Acum sunt discutate probleme de ordin tehnic", a spus Sîrbu.

El a confirmat că Guvernul a aprobat rectificările la bugetul de stat, "toate plăţile sociale, proiectele de investiţii şi alte obligaţii financiare vor fi puse în aplicare pe deplin până la sfârşitul anului".

"În prezent, nu există niciun fel de modificări în acordurile noastre cu privire la finanţare. Nu există nicio hotărâre privind suspendarea finanţării", a reiterat Sîrbu.

El a calificat afirmaţiile pe acest subiect ca fiind "speculaţii".

"Este regretabil că avem asemenea politicieni care acţionează împotriva intereselor Moldovei, încercând să obţină dividende politice. Aceşti banii nu vin pentru guvernare şi nici pentru Partidul Democrat, dar pentru cetăţeni. Cursul european al Republicii Moldova este ireversibil", a spus Sîrbu.

După cum informat anterior INFOTAG, în ajun, Guvernul Moldovei a dezminţit informaţia că RM nu va primi în 2017 asistenţa macrofinanciară, confirmând în acelaşi timp că ajutorul va sosi abia în 2018.