POLITIC

Arena polivalentă va fi construită pe teritoriul Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie

Arena polivalentă, promisă de Partidul Democrat, şi-a găsit rapid şi un teren. Guvernul a decis că obiectivul va fi construit pe teritoriul Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău.

Instituţia de învăţământ este în gestiunea Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării. O parte din teritoriul ei, care se află în Stăuceni, o suburbie a Chişinăului, a fost alocată pentru acest proiect.

După această hotărâre a Guvernului, va fi demarat şi studiul de fezabilitate. Pentru construcţia propriu-zisă se caută bani, fiind vorba de un parteneriat public-privat. Statul ar fi gata să aloce 100 de milioane de lei. Arena ar putea costa însă chiar şi 40 de milioane de euro.

Proiectul grandios prezentat de Partidul Democrat este preluat de la o localitate din Franţa, care a renunţat la această iniţiativă, fiind prea scumpă.