Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Andrei Neguţa a fost atenţionat asupra „caracterului distructiv” al rezoluţiei ONU

Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Andrei Neguţa, a fost convocat la Ministerul rus de Externe, după adoptarea rezoluţiei ONU cu privire la retragere trupelor ruse din stânga Nistrului.

Potrivit unui comunicat al instituţiei, diplomatul a fost atenţionat asupra „caracterului distructiv” al rezoluţiei ONU, care a fost adoptată la iniţiativa Chişinăului şi care, cităm, „va influenţa negativ procesul de reglementare transnistriană”.

De asemenea, se menţionează despre faptul că ”decizia a fost luată în lipsa unui consens politic intern la Chişinău, iar prin acest pas neprietenos, Guvernul Republicii Moldova umbreşte atmosfera relaţiilor moldo-ruse.

” Adunarea Generală a ONU a adoptat la 22 iunie proiectul de rezoluţie propus de Chişinău privind retragerea trupelor ruse din regiunea transnistreană, cu 64 de voturi pentru, 15 împotrivă şi 83 de abţineri.
 
Similare