POLITIC

Andrei Năstase despre decizia Curţii de Apel cu privire la alegerile din Chişinău

post-img

Primarul ales al municipiului Chişinău, Andrei Năstase, a anunţat că va ataca hotărârea de joi, 21 iunie, a Curţii de Apel, prin care a fost menţinută decizia de invalidare a alegerilor. Năstase i-a chemat pe oameni să participe la proteste.

„Vom contesta această decizie arbitrară la Curtea Supremă de Justiţie. Între timp chem toată lumea să iasă în stradă. Ni se fură viitorul în direct. Este un proces al absurdului, este vorba de o crimă împotriva locuitorilor Chişinăului, împotriva Republicii Moldova şi a democraţiei”, a declarat Andrei Năstase.

Avocatul lui Andrei Năstase a precizat că recursul pe care îl va depune la CSJ va fi examinat fără participarea părţilor.