POLITIC

ANALIŞTI: Evoluţia spectaculoasă a relaţiei moldo-română a fost cauzată de culoarea politică a guvernării de la Chişinău

Evoluţia relaţiilor dintre Republica Moldova şi România a fost cauzată de culoarea politică a guvernării de la Chişinău. De această părere sunt analiştii politici Ion Tăbârţă şi Vlad Ţurcanu şi Valentin Naumescu, doctor abilitat la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, care au participat astăzi la emisiunea „Punctul pe AZi” de la TVR Moldova.

„În linii mari, această evoluţie spectaculoasă a relaţiei moldo-română a fost cauzată de culoarea politică a guvernării de la Chişinău, pentru că în momentele în care noi am avut guvernări pro-europene sau pro-româneşti, de regulă, relaţiile au fost bune. În situaţia în care am avut la conducere partide de stânga cu nuanţe clare pro-Rusia, atunci aceste relaţii s-au înrăutăţit semnificativ. Şi cel mai important este că această înrăutăţire nu a avut un substrat real, a avut un substrat obiectiv, ideologic. Acesta a fost doar un palier, oficial, politic, al relatiei moldo-române, însă am avut şi al doilea palier, de relatie umană, ori între cetăţenii de pe ambele maluri ale Prutului mereu au avut relaţii bune şi foarte bune”, a declarat Ion Tăbârţă în platoul TVR Moldova. 

De aceeaşi părere este şi Valentin Naumescu, doctor abilitat şi conferenţiar universitare la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, care menţionează că în cei 30 de ani de relaţii dintre Republica Moldova şi România, perioadele ascendente care au fost se datorează unor viziuni ideologice pro-ruse instalate la Chişinău.

„S-a observat corect aici că sunt două planuri diferite de discuţie, cel al politicii externe şi cel al relaţiilor de ansamblu între Republica Moldova şi România. În ceea ce priveşte dimensiunea de politică externă, este clar că a înregistrat suişuri şi coborâşuri. Ele au depins, în primul rând, de alternanţa la guvernare la Chişinău şi de orientarea ideologică a puterii de la Chişinău în raport cu occidentul şi Federaţia Rusă. În politica externă am avut momente calde şi mai reci,” precizează Valentin Naumescu.

Vlad Ţurcanu, analist politic, spune că a fost nevoie de mai mulţi ani ca relaţiile dintre cele două state să revină la o normalitate.

„Multe dintre lucrurile neplăcute care au existat în Republica Moldova şi România nu au avut o bază reală. Au trebuit să treacă trei decenii ca să revenim la o normalitate din acest punct de vedere pentru că ceea ce se întâmpla pe plan economic la începutul anilor 2000 nu se regăsea în discursul oficial pentru că comerţul bilateral cu România începuse să se dezvolte vertiginos pe vremea administraţiei lui Voronin (n. red. Vladimir Voronin), când acesta tuna şi fulgeră la fiecare ocazie, în timp ce în realitate evoluţiile erau spectaculoase,” a punctat Vlad Ţurcanu.