POLITIC

Analist: Prezenţa la vot pe 24 februarie va fi mai mare decât la scrutinele anterioare

post-img

Interesul faţă de următorul scrutin electoral şi prezenţa alegătorilor la urne va fi mai mare pe 24 februarie decât la alegerile precedente. Acest lucru se va datora inclusiv noului sistem de vot, iar candidaţii pe circumscripţii vor provoca curiozitatea alegătorilor. De această opinie este analistul politic Corneliu Ciurea.

În opinia analistului, se va înregistra un grad de apatie mai scăzut în cadrul acestor alegeri. „Eu prognozez că la vot se vor prezenta circa 60% dintre alegători. Interesul este mare”, a declarat Corneliu Ciurea la emisiunea „Glavnîi vopros” de la postul de televiziune NTV Moldova.

Juristul Pavel Midrigan consideră că în mare parte concurenţii electorali vor lucra separat, pe circumscripţii. „Iată aici apare, ca de obicei, resursa administrativă. Pentru cineva clubul este deschis, pentru cineva – este închis”, spune juristul. În opinia lui, specificul acestor alegeri este că, în mare parte, campania se va desfăşura la televiziune.

Jurnalista Irina Astahova este de părere că această campanie electorală este una foarte serioasă. Potrivit ei, nu există prea multe variante ale rezultatelor alegerilor: fie majoritatea va fi formată de socialişti, fie va fi formată o alianţă între PDM şi blocul ACUM, fie nu vor fi validate.

Referitor la dezbaterile electorale televizate, jurnalista spune că la aceste alegeri va fi mai dificil din punct de vedere tehnic să fie asigurat accesul egal al concurenţilor.