POLITIC

Alexandru Slusari: Există mai multe puncte dureroase în relaţia Republicii Moldova cu Federaţia Rusă

post-img

Alexandru Slusari spune că „punctele dureroase” în relaţia Republicii Moldova cu Federaţia Rusă sunt: „sectorul energetic, regiunea transnistreană, exportul producţiei agro-alimentare, protecţia cetăţenilor R. Moldova stabiliţi în Rusia”. Declaraţia a fost făcută de vicepreşedintele Parlamentului, deputatul ACUM, Alexandru Slusari.

Vicepreşedinţii Parlamentului, Alexandru Slusari şi Ion Ceban, menţionează că vizita lor în Federaţia Rusă a fost una foarte productivă. Politicienii menţionează că au avut discuţii eficiente cu premierul rus, Dmitri Medvedev, despre schimburile comerciale, problema energetică şi migranţii R. Moldova care muncesc în Rusia, transmite IPN.

Vicepreşedintele legislativului, Alexandru Slusari, a menţionat că trebuie revăzute listele producătorilor care exportă mărfuri în Federaţia Rusă pentru că în aceste liste sunt şi agenţi economici care fac reexport, astfel pe piaţa rusă ajung produse din alte ţări. Potrivit lui, imediat ce va fi determinată conducerea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, instituţia „se va ocupa serios de acest lucru”.

Vicepreşedintele legislativului a menţionat că asemenea vizite vor avea loc în viitorul apropiat şi la Bruxelles, şi la Bucureşti.

Şi Ion Ceban a spus că vizita la Moscova a fost una productivă. Potrivit lui, au fost abordate câteva teme de bază: extinderea posibilităţilor comerciale pentru producătorii din Republica Moldova şi revizuirea listelor exportatorilor în Federaţia Rusă, problema energetică şi chestiuni legate de cetăţenii Republicii Moldova care trăiesc şi muncesc în Rusia. De asemenea, Ion Ceban spune că s-a discutat despre reluarea dialogului interparlamentar şi interguvernamental.