POLITIC

Alegerile din 24 februarie 2019 ar putea fi monitorizate video

Alegerile parlamentare din februarie 2019 ar putea fi supravegheate video. Guvernarea spune că-şi doreşte instalarea camerelor video în toate secţiile de vot, astfel încât procesul electoral să fie cât mai transparent. Iniţiativa este susţinută inclusiv de unii membri ai opoziţiei, care spun că monitorizarea este binevenită doar în cazul în care este respectat secretul votului.

Iniţiativa instalării camerelor video în secţiile de vot aparţine premierului Pavel Filip. În timpul unei întrevederi cu membrii Comisiei Electorale Centrale, şeful Executivului a propus să fie examinată posibilitatea monitărizării video a alegerilor pentru a oferi mai multă transparenţă procesului electoral. Majoritatea parlamentară spune că iniţiativa ar putea fi pusă în aplicare chiar la scrutinul din februarie.

Şi opoziţia parlamentară acceptă ideea dacă este asigurat secretul votului şi cel al datelor cu caracter personal.

Socialiştii spun însă că instalarea camerelor video în secţiile de vot va reprezenta praf în ochii europenilor pentru a-i convinge de buna desfăşurare a scrutinului.

Anterior şi lidera PAS, Maia Sandu, a propus instalarea camerelor de luat vederi în incinta secţiilor de vot, pentru a exclude posibilitatea fraudării alegerilor. Pentru punerea în aplicare a acestei iniţiative este nevoie de aproape 10 milioane de lei.