POLITIC

Actualul Parlament nu va examina pachetul de legi privind statutul Autonomiei Găgăuze

post-img

Pachetul de legi privind statutul Autonomiei Găgăuze nu va fi examinat de Parlamentul actual al Republicii Moldovei.

Informaţia a fost confirmată reporterului agenţiei INFOTAG de către deputaţi din coaliţia de guvernare.

"Adoptarea acestui pachet, care cuprinde trei proiecte de legi, a fost una dintre obligaţiile actualului Parlament. Cu toate acestea, anul trecut, Preşedintele Igor Dodon nu a promulgat legile adoptate, returnându-le în Parlament. În sesiunea precedentă a Parlamentului, nu a existat un consens politic pentru votarea repetată a acestor legi. În sesiunea de toamnă, care va fi mai scurtă decât de obicei, aceste proiecte de legi nici nu vor fi examinate. Mai ales că acest lucru nu trebuie făcut înainte de alegerile parlamentare, când lupta politică este exacerbată", a spus deputatul.

După cum a informat anterior INFOTAG, la 21 iulie 2017, Parlamentul a adoptat două din cele trei proiecte de legi. Acestea au inclus o serie de modificări la proiectele în prima redacţia. Modificările nu au fost convenite cu reprezentanţii Găgăuziei, ceea ce a provocat dezamăgirea lor.

În special, Parlamentul a refuzat să acorde Găgăuziei statutul de "nivel special de administrare", pe lângă unităţile teritorial-administrative de primul şi al doilea nivel. Parlamentul a înlocuit "nivel special" cu "statut special", lucru care şi aşa este prevăzut în legea din 1994. Reprezentanţii Găgăuziei au declarat că adoptarea legilor în această redacţie "nu are nici un sens". 

La începutul lunii septembrie 2017, Preşedintele Igor Dodon a refuzat să promulge legile referitoare la competenţele autorităţilor Autonomiei Găgăuze şi le-a înapoiat Parlament spre revizuire. El şi-a explicat decizia prin faptul că "actele legislative nu corespund propunerilor elaborate de grupul comun de lucru al Parlamentului, Adunării Populare a Găgăuziei şi reprezentanţi ai societăţii civile".

Dodon a subliniat că va insista ca legile referitoare la Autonomia Găgăuză să fie adoptate în redacţia elaborată de grupul comun de lucru.

Se presupunea că Parlamentul, în cadrul sesiunii de toamnă-iarnă, va adopta în mod repetat legile respinse de Preşedinte, obligându-l să le promulge sau se va recurge la suspendarea temporară a Preşedintelui din funcţie. Cu toate acestea, deputaţii nu au mai revenit la aceste legi - nici în sesiunea de toamnă-iarnă şi nici în cea de primăvară-vară, care s-a încheiat recent.

Pe adoptarea legilor care precizează statutul special al Autonomiei Găgăuze insistă de mult organizaţiile internaţionale,. reprezentate de Consiliul Europei, Uniunea Europeană şi OSCE.