Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

O boală misterioasă decimează populaţia canină din estul Norvegiei

Până acum au murit 20 de câini, iar medicii veterinari dau din umeri pentru că nu ştiu ce anume produce decesul, nici măcar dacă e vorba despre o maladie contagioasă.

Acum o săpămână, Bianca, un setter irlandez de 7 ani şi jumătate a început să vomite şi să aibă scaun moale cu sânge imediat după plimbarea obişnuită de dimineaţă. A doua zi, stăpâna a dus-o la medicul veterinar, dar era prea târziu. Căţelul s-a stins la cabinet, în timp ce era consultat.

Familia Sandbu a cerut să i se facă autopsia pentru a afla ce a cauzat moartea fulgerătoare a prietenului lor blănos.

Evoluţia bolii este rapidă, dar medicii au descoperit că animalul poate fi salvat dacă se intervine de la primele semen. Cu alte cuvinte, la primul scaun moale cu sânge, proprietarul trebuie să-l sune pe medicul veterinar.

Deocamdată, parcurile din estul Norvegiei sunt pustii.

Toată lumea se teme de boala misterioasă, aşa că evită locurile unde câinele ar putea întâlni alt patruped.

Autoritatea naţională sanitar veterinară este deja în alertă, mai ales că au fost semnalate cazuri şi în alte regiuni ale Norvegiei.

Similare
RECOMANDĂRI