Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

40 de artişti din judeţul Alba au sustinut concerte în satele din Anenii Noi

Două zile pline de românism, tradiţie strămoşească şi folclor. De asta au avut parte locuitorii din satele Hârbovăţ şi Ţânţăreni, raionul Anenii Noi, care au fost gazdele unui festival de muzică şi dans popular. Oaspeţii au venit tocmai de la 800 de km distanţă, din judeţul Alba, România. Artiştii au fost răsplătiţi cu multe aplauze.  

Aşa cum cere tradiţia oaspeţii din Alba au fost întâmpinaţi cu pâine şi sare.
 
Timp de două zile cei 40 de artişti de la ansamblurile folclorice ”Izvoraşul”, ”Datini” şi ”Doina Ampoiului” din judeţul Alba au susţinut concerte în satele Tânţăreni şi Hârbovăţ din raionul Anenii Noi, în cadrul Festivalului „Se-ntâlneşte dor cu dor.”
 
Oaspeţii din Alba Iulia au apreciat căldura cu care au fost primiţi în raionul Anenii Noi.
 
Pe lângă concerte de muzică şi dansuri româneşti, festivalul a mai inclus parade ale portului popular românesc, vizite la muzeele şi liceele din cele două localităţi. Evenimentul a fost organizat de asociaţiile ASTRA Anenii Noi şi ASTRA Alba Iulia.
Similare