JUSTIŢIE

Zece persoane sunt suspectate de furt în proporţii deosebit de mari

post-img

Zece persoane, inclusiv o femeie, au fost reţinute sub bănuiala că au comis în 2017 un furt în proporţii deosebit de mari. Suspecţii sunt membri ai grupării criminale ,,Makena”, se menţionează într-un comunicat de presă Inspectoratul General al Poliţiei.

În martie 2017, un locuitor al municipiului Bălţi a alertat poliţia că persoane necunoscute au pătruns în domiciliul său, de unde au sustras mijloace băneşti în valută naţională şi internaţională şi bijuterii din aur. Prejudiciul total cauzat a depăşit două milioane de lei.

Ca urmare a măsurilor de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală, a fost identificat organizatorul grupului infracţional, un bărbat din Daghestan, cu antecedente penale, afiliat organizaţiei criminale „Makena”, condusă de către aşa-numitul „hoţ în lege” Vladimir Moscalciuc, care este în prezent deţinut.

Oamenii legii efectuează acţiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor membrilor grupului. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă de la şapte la 12  ani de închisoare.