JUSTIŢIE

ZdG: Cine este una dintre judecătoarele de la Curtea de Apel Chişinău, vizată de percheziţii

post-img

Una dintre judecătoarele vizate de percheziţiile de azi ale Centrului Naţional Anticorupţie şi a Procuraturii Anticorupţie este Liubovi Brânză, judecătoare la Curtea de Apel Chişinău, scrie Ziarul de Gardă, care face referire la surse anonime.

Brânză activează la Curtea de Apel Chişinău din anul 2015. Anterior, ea a lucrat la Institutul Naţional de Justiţie, în funcţia de şefă a Direcţiei instruire şi cercetare ştiinţifică şi la Judecătoria Centru, municipiul Chişinău.

Amintim că, în aceste clipe, procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA fac percheziţii acasă şi în birourile a cinci magistraţi de la Curtea de Apel Chişinău şi Judecătoria sectorului Centru din Chişinău.