JUSTIŢIE

Vlad Plahotniuc, plasat în arest pentru 30 de zile, în lipsă

post-img

La solicitarea procurorului din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele cetăţeanului Vladimir Plahotniuc, în lipsa acestuia.

Demersul de arestare a acestuia a urmat învinuirii înaintate de către PCCOCS, la data de 18 mai 2020. Învinuitul însă nu a dat curs invitaţiei, după  ce a fost citat la domiciliu, aşa cum s-ar afla în afara ţării, potrivit materialelor dosarului. Ulterior, dacă mandatul de arestare va fi contestat la Curtea de Apel Chişinău, iar aplicarea acestei măsuri preventive va fi menţinută de către judecători, urmează a fi examinată necesitatea anunţării lui în căutare internaţională.

Amintim, punerea sub învinuire a cetăţeanului vizează episodul la care Procurorul General s-a referit în briefingul de presă din 18 mai 2020, cu privire la care au fost înaintate pe trei capete de acuzare: escrocherie, spălare de bani şi organizarea şi conducerea grupului criminal. Potrivit legii, două din aceste infracţiuni fac parte din categoria celor deosebit de grave, pentru care învinuitul riscă pedeapsa cu închisoarea, pentru un termen de până la 15 ani.