JUSTIŢIE

VIDEO. Un deţinut, suspectat de şantaj. Bărbatul ar fi pus la cale o schemă de estorcare a banilor prin publicarea imaginilor intime

post-img

Sub supravegherea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) oamenii legii au deconspirat activitatea unui grup infracţional, dirijat de către un deţinut al Penitenciarului nr.17 din Rezina, bănuit de comiterea infracţiunilor de şantaj.

Deconspirarea faptelor membrilor grupului a devenit posibilă prin eforturile depuse de către ofiţerii Inspectoratului Naţional de Investigaţii şi cei ai Direcţiei Generale Urmărire Penală a IGP, sub supravegherea procurorilor PCCOCS, în cooperare cu angajaţii Penitenciarului nr.17 – Rezina.

Potrivit oamenilor legii, din grupul infracţional făceau parte atât persoane aflate în detenţie, cât şi în libertate. Aceştia obţineau prin înşelăciune fotografii cu caracter intim, după care ameninţau victimele că le vor publica în reţelele de socializare. Iar ca imaginile intime să nu fie publicate, bănuiţii estorcau de la victime sume importante de bani.

Aplicat acestei cauze investigate, victimei cu privire la care au fost sesizaţi oamenii legii, i-a fost pretinsă suma de 300 euro. Aceasta este originară dintr-o suburbie a municipiului Chişinău, iar ulterior iniţierii discuţiei plecase la muncă în Italia. Liderul grupului este un deţinut al penitenciarului din Rezina, cu vârsta de 20 de ani.

Acesta a fost condamnat în anul 2018, la 12 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunilor de omor, viol şi tâlhărie. Ca urmare a mai multor investigaţii, oamenii legii au stabilit schema prin care suspectul şantaja victimele. Astfel, acesta iniţia conversaţii cu mai multe femei pe reţelele de socializare şi dezvolta cu potenţialele victime o relaţie de încredere, iar prin diverse metode le determina să-i expedieze fotografii în ipostaze intime.

Ulterior, bănuitul estorca de la acestea sume băneşti în schimbul abţinerii de la publicarea imaginilor primite. În scopul comiterii infracţiunii, bănuitul deţinea ilegal mai multe telefoane mobile conectate la internet, iar în discuţia cu potenţialele victime, folosea o identitate falsă. 

Pentru investigarea activităţii de care este bănuit şi în vederea prevenirii încălcării dreptului la viaţa intimă a altor persoane, în data de 15 decembrie 2021, oamenii legii au pus în executare mandatul de percheziţionare a celulei deţinutului. În rezultat, au fost depistate şi ridicate trei dispozitive mobile,  precum şi un carnet cu datele victimelor.

Ulterior, a fost autorizat transferul deţinutului în Penitenciarul nr. 13 – Chişinău, pentru a participa la alte acţiuni de urmărire penală. În urma analizei preliminare a dispozitivelor mobile depistate şi ridicate în cadrul percheziţiei, a fost stabilită apartenenţa colegilor de celulă la acest caz, precum şi implicarea acestora în alte cazuri similare, în privinţa cărora măsurile speciale de investigaţii şi acţiunile de urmărire penală continuă.

Oamenii legii întreprind în continuare măsuri pentru a stabili toate persoanele implicate, precum şi victimele care au suferit în urma acţiunilor infracţionale ale grupului. Urmează ca procurorii PCCOCS să decidă asupra formulării şi prezentării învinuirii pentru comiterea infracţiunii de şantaj comis de un grup criminal organizat.

Pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie. Autorităţile îndeamnă cetăţenii să demonstreze grijă la dezvăluirea imaginilor cu caracter intim şi vigilenţă în situaţiile în care acestea ar putea fi captate în mod ascuns.