JUSTIŢIE

VIDEO. O navă sub pavilionul Republicii Moldova transporta ilegal persoane în Crimeea

O navă sub pavilionul Republicii Moldova a fost folosită pentru transportul ilegal de persoane în Crimeea. Nava cu pricina se numeşte „Bospor” şi a fost pusă sub sechestru de poliţiştii de frontieră.

Grupul infracţional ce activa pe vasul maritim a ajuns în vizorul oamenilor legii din Ucraina încă din anul 2015, se arată în comunicatul Serviciului Grăniceri de Stat al Ucrainei. Prin intermediul navelor de pe rutele internaţionale erau transportaţi marinari şi locuitori peste punctele de control închise în Crimeea. Doar în doi ani, cu ajutorul navei sub pavilion moldovenesc, au trecut ilegal frontiera peste o sută de locuitori din regiunile Odesa şi Herson.

În timpul percheziţiilor, au fost ridicate aproape 45 de milioane de grivne şi peste 30 de milioane de lei moldoveneşti.