JUSTIŢIE

VIDEO. La Chişinău se va construi un centru de instruire modern, pentru toate forţele de ordine

Locul în care se va transforma Poliţia moldovenească după modelul european a fost proiectat deja pe hârtie şi urmează să fie construit. Centrul Integrat de Instruire pentru Aplicarea Legii va şcoli ofiţerii şi subofiţerii din toate instituţiile de drept.

Va fi ridicat pe teritoriul poligonului "Dinamo" din sectorul Râşcani al Chisinaului, iar vechile construcţii vor fi demolate. Pentru tot proiectul, Uniunea Europeană oferă în jur de 10 milioane de euro.

Dar să le luăm pe rând. Un prim-plan al Centrului ne arată cum vor fi utilizate cele 12 hectare care aparţin astăzi poligonului "Dinamo".

„Avem blocul administrativ şi blocul de studii, aici avem căminele, concepute pentru cei care vro trece instruirea continuă. Avem un stadion pe care va fi amplasate mai multe terenuri, minifotbal, tenis, volei şi avem complexul sportiv. Aici avem un spaţiu pentru isntruirea şoferilor, conducerea în condiţii extreme şi o cazangerie care va asigura cu energie termică pentru întreaga infrastructură”, a declarat Dorin Purice, secretar de stat MAI.

Terenul este şi astăzi exploatat, însă doar parţial. Sălile de tir şi terenurile de antrenament pentru Poliţie arată jalnic. Sunt din perioada sovietică, iar în lipsa unor condiţii mai bune toţi angajaţii ministerului de interne se antrenează cu regularitate la poligonul "Dinamo". De renovat nici nu mai poate fi vorba. Toate construcţiile vor fi făcute una cu pământul. Pe lângă sălile de curs, o mare parte din teritoriu este destinat activităţilor practice. Iar noile metode de investigaţie vor fi testate într-un orăşel improvizat.

„Noi vom construi un orăşel interactiv care va replica un cartier dintr-un oraş, cu obiective cum ar fi magazine, bănci, instituţii publice unde aceşti oameni vor fi antrenaţi în domeniul investigaţiilor speciale, pregătirea documentelor procesuale şi măsurilor de investigaţii”, a adăugat Purice.

Cele patru poligoane de tir existente încă din perioada în care se antrenau şi KGB-iştii sovietici, vor fi înlocuite cu o sală de trageri izolată fonic şi amplasată la subsol. În schimb, la suprafaţă va apărea un poligon auto pentru şofat în condiţii extreme.

Centru Integrat de Pregătire pentru Aplicarea Legii va pregăti poliţişti, carabinieri, ofiţeri SIS, procurori, vameşi, inspectorii ecologici dar şi angajaţii ai firmelor private de securitate. Toti pot să scape de tehnicile sovietice şi să înveţe aplicarea legii respectând drepturile omului.

Cu planurile pe hârtie şi cu un acord semnat cu Uniunea Europeană, primele lucrări de construcţie vor începe la vară. În 2019, Centrul va fi parţial funcţional. În 2020 va fie dat integral în exploatare. Proiectul costă aproape 10 milioane de euro şi banii sunt oferiţi în totalitate de Uniunea Europeană. Asta după ce autorităţile îndeplinesc toţi paşii asumaţi în Acordul de colaborare. În perspectivă, Centrul ar trebui să devină unul internaţional pentru toată Europa de Est.

Recent, Guvernul a aprobat două hotărâri care stabilesc funcţionalitatea acestui Centru. De fapt, o instituţie de învăţământ cu trei catedre: cea de instruire juridică şi criminalistică, cea de cooperare poliţienească şi ordine publică dar şi cea de investigaţii speciale şi securitate informaţională. Astăzi, piramida poliţiei este formată din 30% subofiţeri şi 70% ofiţeri. Adică mai mulţi şefi şi mai puţini poliţişti în stradă. Deschiderea Centrului pentru Aplicarea Legii va permite inversarea acestei piramide.