JUSTIŢIE

Un tânăr din Orhei este cercetat pentru furt din automobile. Bunurile materiale valorează aproximativ 25 de mii de lei

post-img

Un locuitor al oraşului Orhei, în vârstă de 20 ani, a fost reţinut de către oamenii legii. Este bănuit de comiterea unui şir de furturi din automobile. Anterior, acesta a mai fost documentat de către poliţişti pentru fapte analogice.

Poliţiştii au stabilit că bănuitul împreună cu un complice în vârstă de 39 ani, care acum se află peste hotarele ţării, ar fi pătruns în cel puţin  trei automobile de modelele “Toyota”,  ”Mercedes” şi ”Lexus RX”, parcate pe strada O. Ghibu şi I. Creangă din sectorul Buiucani al capitalei.

Aceştia ar fi pătruns prin deteriorarea parbrizurilor laterale, de unde ar fi sustras bani şi bunuri materiale în valoare totală de aproximativ 25 000 lei.

Bănuitul şi-a recunoscut vinovăţia, iar acum este reţinut pe un termen de 72 de ore. El este cercetat penal pentru furt şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 000 lei la 27 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani