JUSTIŢIE

Un tânăr din Briceni a ademenit o minoră pentru a întreţine relaţii sexuale. Fata a reuşit să fugă

post-img

Un tânăr din Mărcăuţi, Briceni, de 21 de ani, a fost condamnat la peste 3 ani de închisoare, pentru că a încercat să întreţină raporturi sexuale cu o copilă de 12 ani.

În vara anului trecut, făptaşul a observat copila care pescuia peşte împreună cu un alt minor. Acesta a ademenit-o pe fată să meargă la el acasă. Când cei doi au ajuns în preajma unui lan de porumb, bărbatul a încercat să o agreseze, însă fata a reuşit să fugă acasă.

După ce i-a povestit totul mamei, femeia a sesizat autorităţile. Făptaşul a comis această infracţiune chiar în timp ce executa termenul de probaţiune pentru infracţiunea de jaf.

Oamenii legii au pornit o cauză penală, iar recent, Judecătoria Edineţ, sediul Briceni, l-a recunoscut pe inculpat vinovat de ademenirea minorei în scopuri sexuale. La solicitarea procurorilor, prin sentinţa judecătorilor, făptaşul a fost condamnat la detenţie cu închisoarea pentru un termen de 3 ani şi 8 luni. Sentinţa este cu drept de atac.