JUSTIŢIE

Un şef de post al Poliţiei de Frontieră şi un subaltern, printre membrii unei grupări infracţionale care făcea contrabandă cu cafea

post-img

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale, oficiul Nord, în comun cu ofiţerii de investigaţii din cadrul Direcţiei Nord a INI al IGP, au efectuat percheziţii la domiciliile şi mijloacele de transport a mai multor persoane, implicate în schema de contrabandă cu cafea şi alte mărfuri industriale în asortiment.

Mărfurile de larg consum erau transportate din Ucraina cu bărcile, de către membrii grupării criminale, pe timp de noapte, astfel eludându-se de controlul vamal, după care erau stocate în Republica Moldova şi repartizate beneficiarilor prin intermediul transportatorilor. 

Persoanele suspecte au fost reţinute în flagrant de către procurorii PCCOCS şi ofiţerii de investigaţii al INI, în moment ce transportau marfa, ilicit peste frontieră.

Astfel, ca urmare a percheziţiilor efectuate, au fost depistate şi ridicate mărfuri, valoarea cărora se estimează la 2.500.000 lei, sume băneşti, un atelier clandestin de ambalat cafea, precum şi înscrisuri de ciornă privind activitatea infracţională. 

Totodată, în urma acţiunilor întreprinse, au fost reţinute şase persoane cu vârsta cuprinsă între 23 şi 51 de ani, dintre care un şef de post al poliţiei de frontieră şi un subaltern al acestuia.

În privinţa tuturor învinuiţilor procurorii urmează să solicite aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.
Dacă vinovăţia acestora va fi demonstrată, aceştia riscă pedeapsă cu închisoarea pe un termen de până la 10 ani.