JUSTIŢIE

Un poliţist şi mama acestuia deferiţi justiţiei pentru escrocherii de proporţii

post-img

Un ofiţer superior de sector din cadrul Inspectoratului de Poliţie Centru al Direcţiei de Poliţie municipiul Chişinău, împreună cu mama acestuia, vor compărea pe banca acuzaţilor pentru escrocherie, cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari.

Potrivit probatoriului, în intervalul anilor 2016 – 2017, primind spre examinare plângerile unui bărbat care reclama acţiunile ilegale ale vecinului de bloc, poliţistul, folosind situaţia de serviciu, a pus la cale o schemă criminală de a-l deposeda pe denunţător de propriul apartament, antrenând-o în toată „afacerea” pe propria mamă.

Astfel, dobândind încrederea petiţionarului de a-i soluţiona conflictul cu vecinul, poliţistul a intrat în posesia cărţii de imobil care atesta dreptul de proprietate a bărbatului asupra apartamentului în care acesta locuia, iar ulterior, şi a celorlalte acte. Ulterior, prin înşelăciune, cei doi au dus bărbatul la notar, unde l-au impus să semneze contractul de vânzare-cumpărare a imobilului ce-i aparţinea cu drept de proprietate.

De notat că, bărbatul suferea de o maladie psihică cronică, iar sectoristul cu mama sa au profitat de acest fapt, impunându-l să semneze tranzacţia şi deposedând, prin înşeleciune, bărbatul de un apartament cu două odăi, în Centrul capitalei, estimat la 330 mii de lei.

În prezent, inculpaţii au interdicţia de a părăsi ţara, iar procurorii au dispus aplicarea sechestrului pe apartamentul respectiv pentru asigurarea restituirii prejudiciului cauzat victimei. Concomitent, procurorii verifică şi legalitatea acţiunilor notarului care a autentificat respectiva tranzacţie imobiliară.
Pentru asemenea acţiuni, legislaţia prevede închisoare de la 8 până la 15 ani.