JUSTIŢIE

Un poliţist de la "Fulger" şi un civil au fost trimişi în judecată pentru trafic de influenţă

post-img

Un inspector operativ al Brigăzii cu Destinaţie Specială "Fulger" din cadrul IGP, împreună cu un civil, neangajat în câmpul muncii, vor compărea în faţa magistraţilor sub acuzaţia de trafic de influenţă. Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a trimis dosarul de învinuire a celor doi în judecată.

Inculpaţii au fost reţinuţi acum o lună de procurorii anticorupţie şi ofiţerii CNA, după ce doi soţi au reclamat acţiunile ilicite ale acestora. S-a constatat că sergentul de poliţie, acţionând în complicitate cu o altă persoană, a pretins şi primit de la denunţători 1200 de euro, susţinând că pot influenţa anumiţi angajaţi ai Secţiei Înregistrarea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Chişinău să evalueze pozitiv cunoştinţele practice ale soţilor pentru eliberarea permiselor de conducere de categoria „B".

În cadrul urmăririi penale, poliţistul nu şi-a recunoscut vina, în timp ce complicele său a încheiat cu procurorul un acord de recunoaştere a vinovăţiei. În prezent, angajatul BPDS „Fulger” este cercetat în stare de arest preventiv, iar complicele acestuia – în arest la domiciliu.

Pentru cele incriminate, norma penală prevede închisoare de la 2 până la 6 ani sau amendă de cel mult 200.000 de lei.