JUSTIŢIE

Un martor va ajunge pe banca acuzaţilor, după ce a făcut declaraţii false în cadrul unei şedinţe de judecată

post-img

Un martor pe o cauză penală va ajunge în faţa judecătorilor, fiind învinuit de declaraţii mincinoase, conform art.312 alin.(2) lit.a) din Codul penal.  Procurorii anticorupţie au transmis spre examinare instanţei de judecată, cauza penală în privinţa acestuia.

În cadrul urmăririi penale a fost stabilit că, în luna decembrie 2012, învinuita, în cadrul audierii în calitate de martor într-o şedinţă de judecată, a prezentat cu bună ştiinţă declaraţii mincinoase potrivit cărora ar fi transmis, din casieria unui Colegiu din capitală, bani în sumă de 65 000 lei, la indicaţia directorului.

În cadrul audierii sale în calitate de învinuit, martorul nu şi-a recunoscut vina.

Dacă va fi recunoscută vinovată de către instanţa de judecată, aceasta riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 550 la 1150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 3 ani.