JUSTIŢIE

Un fost funcţionar de la Tiraspol, condamnat la ani grei de închisoare

post-img

Un fost funcţionar important de la Tiraspol a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. Este vorba despre Iuri Ghervaziuc, şef al vamei din autroproclamata republică nistreană în perioada când Evgheni Şevciuk conducea regiunea. Decizia a fost luată de aşa-zisa judecătorie de la Tiraspol şi nu este definitivă.

Potrivit novostipmr.com, Ghervaziuc ar fi fost implicat în scheme de corupţie la fabrica „Biochim”. Fostul funcţionar mai este acuzat şi de dare de mită.

Instanţa l-a condamnat pe Iuri Gervaziuc la 10 ani de închisoare şi o amendă de 3,5 milioane de ruble transnistrene. Decizia poate fi atacată în termen de 10 zile.