JUSTIŢIE

Un fost consilier al ministrului Finanţelor a fost deferit justiţiei

post-img

Cauza penală privind legalitatea desfăşurării licitaţiilor de procurare a carnetelor de paşapoarte cu cip integrat a fost transmisă spre examinare în instanţa de judecată. Potrivit Procuraturii Anticorupţie, în acest caz este învinuit preşedintele grupului de lucru inter-ministerial pentru organizarea licitaţiilor respective.

Într-un comunicat de presă se spune că prin admiterea mai multor ilegalităţi în desfăşurarea licitaţiilor pentru procurarea carnetelor de paşapoarte cu cip integrat, învinuitul a favorizat o companie ce a propus o ofertă cu 1.566.920 de euro mai puţin comparativ cu ofertele altor agenţi economici. Aceasta a fost desemnată câştigătoare a licitaţiei, deşi niciun agent economic participant nu corespundea cerinţelor tehnice.

Prin acţiunile sale intenţionate, demnitarul a prejudiciat bugetul ÎS „CRIS „Registru” (actualul succesor Agenţia Servicii Publice) cu 1.566.920 de euro, care potrivit cursului valutar oficial la data semnării contractului valorau 27.354.975,976 de lei, ceea ce constituie proporţii deosebit de mari şi reprezintă urmări grave.

Învinuitul se află în arest preventiv, iar dacă instanţa îl va găsi vinovat pentru exces de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, acesta riscă până la 10 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 10 la 15 ani.